Publicat de: administrator | 10/07/2014

Festivalul filmului european vine şi la Gottlob

gazon

Marele Ecran și Pelicula Culturală prezintă Ceau, Cinema! – primul festival local dedicat filmului european, susținut de Vitas România. Prima ediție va avea loc în perioada 17 – 20 iulie, la Timișoara și Gottlob.

“Timișoara nu mai are cinematografe, nu prea mai are nici film european sau românesc pe un mare ecran. Timișoara mai are însă public pentru cinemaul de calitate. Lucru demonstrat în cele peste 60 de proiecții susținute de asociațiile noastre în diverse spații din oraș, cele mai multe cu casa plină. Publicul așteaptă filme mai multe, mai bune, mai proaspete. Așa că le spunem timișorenilor: Ceau, Cinema!” declară organizatorii.

Ceau, Cinema! este un festival de buzunar, făcut cu bani de buzunar și de voluntari, dar cu o selecție de filme demnă de un festival consacrat: nouă, captivantă, de calitate.

Scopul Ceau, Cinema! este să re-împrietenească timişorenii cu cinemaul lor, cinemaul european, de care sunt lipsiți în ultimii ani. Prin proiecţiile în aer liber şi în spaţiile neconvenţionale de la Casa Artelor, vom demonstra că filmele europene şi româneşti sunt la fel de interesante ca și producțiile hollywood-iene, dar o alternativă mai apropiată de sufletul nostru.

Toate lungmetrajele din program sunt prezentate în premieră la Timișoara, precum filmul distins la premiile Gopo pentru cel mai bun debut, La limita de jos a cerului (regia: Igor Cobileanski, 2013), aclamata animație franco-belgiană, Ernest și Celestine (2012) sau succesul de box-office polonez, Traffic Department (2013).

Programul festivalului va cuprinde și scurtmetraje, documentare, animații, ateliere de arta actorului și de introducere în arta filmării, sesiuni de discuții cu regizori invitați. Filmele-vedetă vor fi proiectate seara, în Curtea cu Castan de la Casa Artelor, iar pe parcursul zilei se vor folosi Sala Studio și spațiile de la subsol pentru celelalte evenimente. Vom reveni cu programul complet.

Ceau, Cinema! se va încheia duminică, 20 iulie, cu proiecția A fost sau n-a fost (2006, regia: Corneliu Porumboiu) în comuna Gottlob. Localitatea aflată la 52 km de Timișoara și cunoscută pentru lubenițe, trebuie cunoscută de acum și pentru primul cinematograf modernizat în mediul rural. Reabilitarea fostului cinema din Gottlob, investiție începută în luna mai 2013, este finanțată în cadrul unui proiect comun Ungaria-România, în valoare de 133.125 euro. Un exemplu pe care edilii din Gottlob îl dau orașelor mari din România, multe rămase fără niciun cinematograf.

Biletul de acces la toate proiecțiile dintr-o zi este de 15 lei, iar abonamentul pentru toată durata festivalului este de 40 lei. Intrarea la proiecția de la Gottlob este liberă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: